sâmbătă, 20 aprilie 2013

FELINA



Suflă vântul pe cărare,
Păsările fac de strajă.
În urechi, vuiet de ploaie,
Girueta oscilează.
Felina rătăcitoare
Prin vecini seamănă groază.
Însetată de bătaie,
Trupul ager îi vibrează.
Se înfoaie, se desfoaie,
Noaptea parc-o ţine trează.
Spumegă şi lasă bale,
Ochii-i aprigi scânteiază,
Aprinşi ca o vâlvătaie,
Dintr-o claie te sfidează.
Se aruncă în vâltoare,
Prinde şoareci cu emfază.
Ca un arc se încovoaie,
Armele îşi etalează.
Ghearele-i ucigătoare
Ies din teacă şi crestează.
În pielea de rozătoare
Tatuaje încrustează.
Cade mereu în picioare,
La picioare se aşază.
Se destinde, se îndoaie
În lumina de amiază.
N-are chef de hărmălaie,
În casă se insinuează.
Se piteşte prin sertare,
La gherghef stă şi brodează.
Firele se întretaie,
Toarce-n poală şi visează.

© Mihaela Chitac 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu