DOMINICA

Dominica e o vacă
De la ţară, cu talangă.
Are blăniţa bălţată,
Iar la gât i-atârnă salbă
Pielea încreţită albă.
Ziua-ntreagă strânge iarbă,
Care creşte pe toloacă,
În stomacul cu burduf.
Vârful cozii, pămătuf,
Pentru muşte şi zăduf.
Degetele în copite,
Cizmuliţe potrivite.
Pe cap poartă două coarne
Sidefate drept zorzoane.
I-ar sta bine cu-o tichie
Sau beretă fistichie
Şi în urechi clăpăuge
Cerceluşii cu belciuge.
Bot cu nări şi buze groase,
Umede şi drăgăstoase.
Ochii mari cu gene-ntoarse
Îşi ridică de-ntâlneşte
Tăuraşul din poveste
Care paşte pe imaş
Şi aleargă pătimaş,
Dacă strechea îl atacă.
Ce vacarm poate să-ntreacă
Mugetul vajnic de vacă?
Dominica, limbă lată,
Mişcă din fălci de îndată
Ce-a adunat iarba toată.
Se aşază, se-odihneşte,
Până-n seară tot icneşte,
Rumegă şi socoteşte
Când să se-ntoarcă acasă.
De stăpâna ei îi pasă.
Gospodina o-îngrijeşte.
Cu-o găleată o adapă
Şi o mulge fără grabă,
Mulţumită fiindcă, iacă,
Are proaspăt în bărdacă
Laptele dulce de vacă!

© Mihaela Chitac 2011