luni, 24 noiembrie 2014

SOMNORICI

De pe gardul de nuiele
Cu țepușe din bezele,
Somnorici, puiul de-arici,
Cu scufie şi cipici,
S-a mutat, cu bucurie,
Lângă o cofetărie.
La căsuța din chirpici,
Unde stau aricii mici,
O vecină veveriță
I-a adus în dar alviță,
Dar ariciul Somnorici
I-ar fi zis: Ia-o de-aici!
Somnorici vrea ciocolată,
Prăjituri şi îngheţată.
Ariciul cel somnoros
A devenit lipicios.
Ah, priviți-l cum arată
Cu mustața încleiată!
Botișorul, cât un ban,
E un bumb de marțipan.

© Mihaela Chitac, 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu