miercuri, 2 februarie 2011

PLIF, PLAF, PLUF

În costum de domino,
Cioc rotund, gălbui-maro,
Rodion, răţoi zevzec,
Fără teamă de înec,
Cu cercel într-o ureche,
Îşi căuta o pereche
Să danseze un tangou.
O raţă în chimonou
Ce ieşise la plimbare
Chiar atunci, pe strada mare,
Îl lăsă cu ochii-n soare.
Pe numele ei Diaz,
Raţa se-ndrepta spre iaz.
Legănându-se un pic,
Purta o poşetă-plic.
Înăuntru, mai nimic:
Oglinjoara şi-o batistă.
Dându-şi aere de-artistă,
Cu pantofiorii flip-flop,
Flip-flap, pluf şi plof,
Barca ei cu motoraş
O porneşte mintenaş.
Pedalează şi vâsleşte,
Se scufundă, prinde peşte.
Răţoiul, târâş-grăpiş,
Sare-n apă cam pieziş:
Flip-flap, flup în păpuriş.
Zbenguindu-se pe spate
Raţele spun verzi şi-uscate.
Măcăne fără ecou
Uitând parcă de tangou.
Împrejur e: plif, plaf, pluf,
Multă trestie şi stuf.
Pe evantaie de pene,
Ostenite şi alene
Se întorc la braţ, domol,
Lipa-lipa prin nămol.

© Mihaela Chitac 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu